Cum arată evoluția performanțelor iPhone de la o generație la alta. Mai merită să-l aștepți pe următorul?

24 Sept. 2021, 13:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Sept. 2021, 13:47 // Au Bani //  MD Bani

Ilustrată cu un grafic sugestiv, creșterea performanțelor iPhone de la o generație la alta a încetinit considerabil în ultimii ani.

De departe, cel mai mare salt de performanță a fost între generațiile iPhone 6 și iPhone 6s, tranziția de la chipsetul Apple A8 la versiunea A9 aducând performanțe cu 70% mai mari pe partea de CPU și 90% pe cea de GPU. Motivați de îmbunătățirile aduse la partea de hardware, fanii Apple nu au fost câtuși de puțin deranjați de faptul că designul exterior a rămas practic neschimbat. Salturi rezonabile de performanță au adus și următoarele generații, iPhone 7 și iPhone 8/8X. Pornind de la ideea că majoritatea consumatorilor își schimbă telefonul mobil la fiecare 3-4 ani, upgrade-ul de la iPhone 6 la iPhone 6s a însemnat o creștere de 192% a performanțelor, scrie go4it.ro.

În schimb, între iPhone XS și iPhone 13 (alte patru generații) saltul de performanță a fost de 91%, cu tendință clară de plafonare între generațiile iPhone 12 și 13.

Totuși, graficul realizat de Ben Bajarin, analist al companiei Creative Strategies, nu spune chiar toată povestea. Luând în calcul doar performanțele single-core, graficul ignoră creșterile mult mai mari obținute prin trecerea la chipseturi echipate cu mai multe nuclee de procesoare.

Un alt aspect care nu este evidențiat în graficul de mai sus este performanța subiectivă resimțită de utilizator. Deținând controlul total atât asupra configurației hardware, cât și platforma software, Apple poate optimiza pentru performanță și eficiență mai bine decât orice producător de telefoane cu Android, având toate pârghiile necesare pentru a livra consumatorilor o experiență fără cusur pe fiecare iPhone nou achiziționat.

Deși la prima vedere am fi tentați să credem că Apple livrează tot mai puțin de la o generației iPhone la următoarea, adevărul este că micșorarea salturilor de performanță între generații poate fi și un lucru bun, în sensul că telefonul iPhone cumpărat acum va rula mai bine versiunea de iOS are va fi lansată peste 3-4 ani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!