Alexandru Ciudin, Directorul AEE a participat la conferința ,,Abordare Regională: Parteneri în energie”

07 Oct. 2021, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Oct. 2021, 12:56 // Actual //  MD Bani

Alexandru Ciudin, Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică a participat la cea de-a II-a ediție a evenimentului ,,Abordare Regională: Parteneri în energie” organizat de către Energynomics – platformă de comunicare online dedicată sectorului energetic din România.

Evenimentul a avut drept scop informarea companiilor interesate cu privire la tendinţele, provocările şi oportunităţile pe care experţii în sectorul energetic le identifică în Republica Moldova și în România, și pentru a consolida experți și factori de decizie din industria energetică, facilitând schimbul de idei și cooperare pentru o legătură mai strânsă între autoritățile și companiile din cele două țări.

La conferință au participat specialiști din domeniul energetic, reprezentanți ai companiilor active în sector, alături de oficiali din cadrul autorităților de reglementare în energie și mediu, printre care  Andrei Spînu, Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Alexandru Săndulescu, Înalt Consilier, Misiunea Înalților Consilieri UE în Republica Moldova,  Violina Șpac, director ANRE Moldova, Ion Sterian, Transgaz România, reprezentanți ai Premier Energy, Moldova Gaz și alții.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!