Cum să obții statutul de de întreprindere socială. Webinar organizat de ODIMM

04 Nov. 2021, 12:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
04 Nov. 2021, 12:06 // Oameni şi Idei //  MD Bani

„Aspectele legale și practice în obținerea statutului de întreprindere socială” a fost subiectul Webinarului și Atelierului de Lucru desfășurat pe data de 2 noiembrie 2021, de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova. Evenimentul a fost susținut de Vasile Vulpe, consultant în afaceri.

Evenimentul înregistrat poate fi urmărit AICI:

În cadrul Webinarului au fost explicate condițiile legislative în care poate fi obținut statutul de întreprindere socială, de la forma de organizare juridică, până la cea financiară. De asemenea, au fost exemplificate domeniile de activitate ale antreprenoriatului social.

Au fost oferite informații și cu referire la actele necesare a fi depuse la Comisia Națională pentru Antreprenoriat Social pentru a obține statutul de întreprindere socială.

Astfel, dosar (pe suport de hârtie sau suport electronic) care conţine următoarele documente:

1) Cererea-model de atribuire sau prelungire a statutului de întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție;

2) Procesul-verbal al adunării generale a membrilor sau a fondatorilor prin care s-au aprobat modificările și/sau completările în actul de constituire;

3) Copia buletinului de identitate al administratorului solicitantului sau a persoanei delegate;

4) Declarația pe proprie răspundere precum că solicitantul îndeplinește condiţiile prevăzute la articolul 36/3 alin. 1, după caz, şi alin. 2 din legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.

În cadrul Atelierului de Lucru au fost realizate studii de caz care permit persoanelor interesate să însușească procedura de obținere a statutului de întreprindere socială, precum și să anticipeze deciziile Comisiei Naționale pentru Antreprenoriat Social, în funcție de specificul activității economice.

Seria de evenimente de instruire dedicate promovării și dezvoltării Antreprenoriatului Social continuă. Agenda evenimentelor poate fi consultată AICI.

Anterior, au fost desfășurate evenimentele:

Webinar + Atelier de lucru: „Noțiuni generale privind antreprenoriatul social. Beneficii și oportunități”

Pentru înregistrarea prealabilă la evenimentele desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, persoanele interesate sunt invitate să completeze FORMULARUL.

Persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la evenimentele desfășurate.

Campanie inițiată  și susținută de Proiectul transnațional  Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!