Gaz mai scump. Cât cere Moldovagaz

05 Nov. 2021, 18:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Nov. 2021, 18:46 // Actual //  bani.md

Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2021 de la 4,128 de lei la 9,396 lei pentru o mie de metri cubi. Astfel, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi, de presiune medie de la 4018 la 8649 de lei, de presiune înaltă de la 3910 la 8331 de lei pentru o mie de metri cubi.

În cazul rețelelor de transport gaze, tariful urmează să fie crescut de la 2613 la 7834 de lei pentru o mie de metri cubi în punctele de intrare, și de la 2895 la 8115 de lei în punctele de ieșire.

Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Tariful final nou pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!