22 de motive pentru a deveni antreprenor social

15 Nov. 2021, 09:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
15 Nov. 2021, 09:01 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În cadrul unei ample companii de promovare a antreprenoriatului social, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova a desfășurat un nou Webinar și Atelier de Lucru. De această dată, participanții au aflat 22 de motive pentru a deveni antreprenor social.

Evenimentul a fost susținut de Lucia Gavriliță, antreprenoare socială. Ea a creat fundația „Sănătate`n Verde Viu”, prin care oferă informații despre diverse posibilități de vindecare, de prevenire a bolilor și de atingere a unei stări de bine. De asemenea, este președinta Alianței
Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova, director executiv AO „Speranța”. Din experiența Luciei Gavrilița, „Antreprenoriatul Social poate fi o activitate desfășurată cu pasiune și, totodată, să genereze impact, iar energia noastră, care nu este veșnică, este absolut important să o investim în a genera schimbări pozitive și a soluționa anumite probleme pentru comunitate, societate și lume, în general.”


În cadrul evenimentului, Lucia Gavriliță a citat ziarul The Guardian care scrie că „nici măcar criza nu i-a împiedicat pe oameni să-și micșoreze impactul asupra mediului, fapt care demonstrează că cererea pieței pentru întreprinderile cu misiunea socială” este una stabilă.
Antreprenoriatul Social, după Lucia Gavriliță, trebuie să găsească echilibrul între angajați și clienți.

„Relațiile dincolo de scopul economic sunt un alt atu al antreprenoriatului social. Relațiile sociale sunt cele care facilitează, de fapt, activitatea întreprinderilor sociale. Atunci când interacționez cu o persoană cu probleme de sănătate, învăț foarte mult. Aceste persoane vin cu o experiență deosebită.”, explică Lucia Gavriliță.

În cadrul evenimentului, antreprenoarea a propus participanților și mai multe exerciții care vor ajuta potențialii antreprenori sociali să identifice nișa în care să activeze, astfel încât aceasta să fie unică și cu impact.

Înregistrarea evenimentului poate fi accesată:

Seria de evenimente de instruire dedicate promovării și dezvoltării Antreprenoriatului Social continuă. Agenda evenimentelor poate fi consultată AICI.
Anterior, au fost desfășurate evenimentele:
● Webinar + Atelier de lucru: „Noțiuni generale privind antreprenoriatul social. Beneficii și
oportunități”

 

● Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte legale și practice în obținerea statutului de întreprindere
socială”

● Webinar + Atelier de lucru: Procedura de obținere a subvenției pentru locurile de muncă
pentru persoanele defavorizate

● Webinar + Atelier de lucru: Aspecte contabile și raportarea financiară în cadrul întreprinderilor
sociale

● Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte fiscale și facilități în cadrul întreprinderilor sociale”

● Webinar + Atelier de lucru: „„Particularitățile de creare și gestionare a afacerii sociale”

● Webinar + Atelier de lucru: „Modele de afaceri în antreprenoriat social. Idei de afaceri
fezabile, care pot fi dezvoltate în întreprinderi sociale”

● Webinar + Atelier de lucru: „Posibilități de promovare a serviciilor antreprenoriatului social.
Oportunități gratuite”

● Webinar și Atelier de lucru: „Cadrul normativ și politici în domeniul serviciilor sociale”

Pentru înregistrarea prealabilă la evenimentele desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul: https://forms.gle/s8xG2quRTw4zZFPC8
Persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la evenimentele desfășurate. Campanie inițiată și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!