Persoanele cu nevoi speciale din capitală vor primi ajutoare materiale unice. Anunțul primarului

15 Nov. 2021, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Nov. 2021, 11:14 // Actual //  MD Bani

Primarul Capitalei, Ion Ceban anunță că în cadrul şedinţei Comisiei municipale pentru stabilirea și acordarea ajutorului, a fost examinată propunerea de realizare a programului municipal cu destinaţie specială, în vederea consemnării Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual la data de 3 decembrie.

În acest context, cu scopul susţinerii persoanelor cu dizabilităţi, s-a decis acordarea ajutoarelor materiale unice pentru 2909 persoane, în mărime de peste 1,5 milioane lei. Astfel, ajutorul unic va fi acordat următoarelor categorii defavorizate:

– 500 persoane cu dizabilităţi (severe, accentuate, medii), conform listelor prezentate de către Direcţiile teritoriale de asistenţă socială din municipiul Chişinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei. În liste sunt incluse persoanele cu dizabilităţi, ce deţin cel mai mic cuantum al pensiei până la atingerea numărului de 500 persoane şi care nu au beneficiat de niciun fel de ajutor material pe parcursul anului 2021;
– 50 persoane cu dizabilităţi, membri activi ai Asociaţiei Obşteşti, Societatea Invalizilor din municipiul Chişinău, vor beneficia de câte 2000 lei;
– 845 persoane cu deficienţe de auz, membrii ai Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chişinău, urmează să beneficieze de ajutor material în mărime de 500 lei;
– 10 membri activi ai Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chişinău, vor beneficia de 2000 lei;
– 820 persoane cu deficienţe de vedere, membrii ai Asociației Obștești “Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei;
– 10 membri activi ai Asociației Obștești ”Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de 2000 lei;
– 30 persoane cu dizabilităţi, membri ai Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei;
– 2 membri activi ai Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”, vor beneficia de ajutor material în mărime de 2000 lei;
– 642 părinţi, care cresc şi educă copii cu necesităţi speciale, vor fi susţinuţi prin acordarea ajutorului material în mărime de 500 lei/fiecare copil, conform listelor prezentate de către instituţiile de învăţământ.
Referitor la modul de achitare și titularii ajutorului material vor fi oferite informații suplimentare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!