Maib prelungește termenul de utilizare a cardurilor bancare

15 Nov. 2021, 16:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
15 Nov. 2021, 16:45 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Pentru siguranța ta și a celor dragi ție, maib a decis prelungirea gratuită, până pe 31 martie 2022, a termenului de utilizare a cardurilor bancare, care expiră în perioada noiembrie 2021– februarie 2022.

Ca urmare, indiferent că ai un card Visa, Mastercard sau American Express, de debit sau credit, business sau virtual, nu mai e necesar să vii acum la bancă pentru a solicita reemiterea acestuia, deoarece valabilitatea celui existent este prelungită până la finele lunii martie 2022.

Cardul pe care îl deții deja în portmoneu îl poți utiliza în continuare pentru orice tip de tranzacție: retragere sau alimentare numerar la bancomate, cumpărături pe Internet sau la terminale POS prin metoda contactless, achitări și transferuri prin intermediul platformei internet banking și aplicației mobile maibank. Pentru plățile online e necesar să indici datele bancare standard, precum și termenul de valabilitate expirat al cardului.

Pentru o protecție suplimentară, maib încurajează realizarea plăților cu cardul bancar și prin canalele digitale pe care ți le pune la dispoziție: internet banking și maibank. Descarcă gratuit aplicația maibank și primește o bancă întreagă în telefonul mobil.

Maib – simplu și ușor!

P.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!