Miami va plăti cetățenilor randamente în bitcoin

15 Nov. 2021, 22:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2021, 22:49 // Actual //  bani.md

Municipalitatea din Miami se pregătește să plătească randamente în bitcoin locuitorilor săi, bazate pe staking prin portofoliul de criptoactive deținut de oraș, scrie profit.ro.

Măsura a fost anunțată de primarul orașului Miami, Francis Suarez, la CoinDesk TV. Venitul din randamentul în bitcoin provine din staking-ul propriului criptoactiv MiamiCoin al orașului, care a adus câștiguri de aproximativ 21 de milioane de dolari în ultimele trei luni.

Municipalitatea analizează modalități de a introduce portofele digitale pentru a distribui randamentul către rezidenți, fiind probabil necesar un sistem de înregistrare și verificare pentru a se asigura că numai persoanele care locuiesc în perimetrul orașului beneficiază de acest program.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!