Vor fi valorificate și cele 1,5 mln EUR în cadrul proiectului „Transportul energiei electrice de către „Moldelectrica”

17 Nov. 2021, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Nov. 2021, 16:47 // Actual //  MD Bani

În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 4 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții, privind implementarea proiectului „Transportul energiei electrice de către „Moldelectrica”, semnat la 26 iunie 2012 și elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, proiectul are drept scop prelungirea termenului de disponibilitate – până la 30 decembrie 2022, în vederea valorificării ultimei tranșe de 1,5 milioane euro din contractul de finanțare încheiat cu BEI pe proiectul „Transportul energiei electrice”, implementat de Î.S. „Moldelectrica”.

Acest proiect va contribui la securitatea energetică a țării, menținerea eficienței serviciului de transport al energiei electrice şi la fortificarea siguranței în funcționarea rețelelor de tensiune înaltă.

De menționat că disponibilitatea mijloacelor financiare va permite Î.S. „Moldelectrica” să finalizeze ultima licitație pe acest proiect „C”, privind reconstrucția substațiilor electrice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!