Consumatorii casnici vor primi compensații în perioada rece a anului pentru gaz și căldură. Au fost alocați 771 mln lei

25 Nov. 2021, 21:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Nov. 2021, 21:59 // Actual //  MD Bani

Consumatorii casnici vor primi compensații în perioada rece a anului sub formă de ajutor financiar. Proiectul de lege în acest sens a fost aprobat joi, 25 noiembrie, în lectura a doua, informează Realitatea.md.

Astfel, pentru perioada 1 noiembrie 2021– 31 martie 2022, se vor oferi compensări ca urmare a scumpirii tarifelor la gazele naturale, după cum urmează:

  1. Pentru primii 50 m3 consumați: 67% din diferența în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale;
  2. Pentru următorii 100 m3 consumați: 50% din diferența în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale.

Adică urmează să fie compensat volumul de gaze naturale consumat de până la 150 m3. De aceste compensări vor beneficia toți consumatorii casnici, iar pentru acest lucru au fost alocați 771 milioane de lei. Potrivit informațiilor parvenite de la S.A. Moldova-Gaz numărul gospodăriilor casnice beneficiare de gaze naturale constituie circa 746 mii.

Cât ține de energia termică, compensarea pentru fiecare consumator casnic va constitui 67% din diferența în urma majorării tarifelor pentru consumul de energie termică pentru volumul consumat până la 1 gcal, inclusiv, lunar.

Se propune compensarea lunară a două treimi (67%) din creșterea tarifului la agentul termic pentru prima gigacalorie consumată. Potrivit informațiilor parvenite de la S.A. Termoelectrica și S.A. CET-Nord, numărul total al gospodăriilor casnice beneficiare de energie termică constituie circa 222 mii de consumatori casnici, adică 70% din consumatori casnici (cca 155 400 familii) consumă în medie mai puțin de 1 gcal pe lună în perioada de iarnă. Pentru aceste compensări au fost alocați circa 340 milioane lei.

Proiectul în cauză a fost susținut de către toți deputații prezenți în sală, 79 la număr, și e votat în lectura a doua.

Realitatea.md amintește că tariful pentru gazele naturale s-a majorat de la 4,64 lei pentru 1 metru cub (cu TVA inclus) – la 11,08 lei (cu TVA inclus) pentru 1 metru cub. Diferența în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale constituie 6,44 lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!