Iurie Friptuleac este directorul interimar al MOLDAC. Este lector la UTM

02 Dec. 2021, 10:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2021, 10:20 // Actual //  MD Bani

Ministerul Economiei l-a numit pe Iurie Friptuleac în funcția de director interimar al Centrului Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC).

Potrivit informațiilor, Iurie Friptuleac are o vastă experiență în domeniu, este lector universitar la Facultatea Energetică și Inginerie Electrică (UTM). Anterior a deținut funcția de director tehnic în cadrul Institutului Național de Standardizare și Metrologie. Din 2018 până în prezent a fost expert tehnic în cadrul MOLDAC.
MOLDAC este instituția care asigură acreditarea şi evaluarea conformităţii, creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, apărarea drepturilor şi intereselor consumatorului, protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii persoanelor şi a mediului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!