Avertisment ECDC: Varianta Omicron ar putea deveni dominantă în UE în lunile următoare. Țările în care s-a identificat

02 Dec. 2021, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2021, 17:49 // Actual //  MD Bani

Numărul ţărilor care înregistează infectări cu noua tulpină Omicron este în creştere, anunţă Centrul European de Prevenire şi Controlul Bolilor (ECDC). La nivel global sunt 352 de cazuri în 27 de ţări. ECDC avertizează că Omicron ar putea deveni varianta dominantă în UE în următoarele luni.

„Datele preliminare sugerează un avantaj substanţial” al noii variante Omicron asupra variantei Delta, în prezent dominantă, iar modelele matematice arată că „Omicron ar putea provoca mai mult de jumătate din infecţiile cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 în UE în lunile următoare”, se arată într-un comunicat al ECDC.

Conform informațiilor, până acum au fost confirmate circa 70 de cazuri în 13 țări membre UE.

ECDC precizează că există în continuare numeroase incertitudini în privința noii tulpini și că viteza cu care Omicron ar putea deveni dominantă depinde de avantajul noii variante asupra celor precedente, precum şi de amploarea infectărilo cu COVID-19, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Tot joi, înaintea acestui anunţ al ECDC, consilierul ştiinţific principal al guvernului francez, Jean-Francois Delfraissy, a estimat că Omicron ar putea lua locul Delta ca variantă dominantă încă din luna ianuarie.

Noua variantă, semnalată de Africa de Sud pe 24 noiembrie şi confirmată deja într-un număr tot mai mare de ţări, provoacă îngrijorare pentru că are mai multe mutaţii, în special în proteina spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Încă nu este elucidat impactul acestor mutaţii – contagiozitate, simptomatologie, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc – comparativ cu variantele deja descoperite, în special Delta. Datele preliminare sugerează însă că varianta Omicron se transmite mai uşor decât Delta, cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!