Avocatul Poporului cu un îndemn către populație: „Virusul nu cruță pe nimeni și nu acceptă niciun fel de scuze”

15 Mart. 2021, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2021, 17:00 // Actual //  MD Bani

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului vine cu un apel și menționează că criza pandemică a devenit mai accentuată din cauza nepăsării și a neglijării măsurilor de igienă cum ar fi purtarea măștii și a distanței sociale.

În acest context, Avocatul Poporului vine cu îndemnul de a analiza situația și de a deveni mai responsabili față de cei apropiați.

„Suntem în aceeași barcă –  adulți și copii, tineri și persoane în etate, miniștri și  țărani,  deputați și medici,  antreprenori și pedagogi etc. – și depindem unul de altul. Avem drepturi, dar și obligații pe care trebuie să le respectăm pentru a nu periclita securitatea publică, viață și sănătatea celor apropiați. Să respectam cu strictețe  regulile sanitare, să dam dovadă de responsabilitate și solidaritate civică!”. 

De asemenea, Avocatul Poporului vine cu îndemn față de autorități și solicită organizarea unui proces transparent de vaccinare precum și gestionarea procesului, astfel încât acestea să fie achiziționate în termeni optimi și la prețuri rezonabile.

 „Chem autoritățile de resort să urgenteze și să optimizeze, printr-o mai bună organizare,  procesul de vaccinare, inclusiv prin crearea unor liste de așteptare pentru imunizare: în caz de refuz a unor persoane să se treacă la următorii din listă, continuându-se în același timp  campania de informare a populației despre importanța procesului de imunizare anti COVID. Este salutabilă ideea instituirii unei platforme online de înregistrare pentru vaccinare.”

Avocatului Poporului vorbește și despre necesitatea eliberării unui certificat de vaccinare, care să asigure șansa mobilității persoanei care s-a imunizat.

Instituția vine cu un apel și la forțele de ordine, Astfel le recomandă să supravegheze cu strictețe respectarea cerințelor impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, în particular în transportul public, instituțiile publice, cele de comerț de agrement.

Potrivit instiuției sunt necesare acțiuni suplimentare pentru eficientizarea mecanismelor de sancționare a agenților economici care încalcă deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

„Proporțiile dezastrului pot fi reduse. Să fim responsabili și solidari pentru a depăși criza!”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!