Cel mai scump spital public din istoria României va fi construit la Iași și va costa peste 420 de milioane de euro

12 Dec. 2021, 14:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Dec. 2021, 14:40 // Actual //  bani.md

Cel mai scump spital din România va fi construit la Iași. Costurile se ridică la peste 420 de milioane de euro. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat în cadrul şedinţei de Guvern din data de 8 decembrie, faptul că a fost semnat deja contractul pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, scrie click.roclick.ro

„Acesta este un pas foarte important în direcţia construirii cât mai rapide a Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi. De altfel, proiectul din oraşul nostru a rămas cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi ridicate în România (alături de Cluj şi Craiova), iar acest lucru ne dă speranţe în privinţa concretizării sale într-un termen optim”, a declarat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.

Noul spital va avea 850 de paturi și va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani. Va îmbunătăţi totodată și activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Noul spital cu şapte etaje va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

Unitatea medicală va conține  850 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe, etc.

Astfel, spitalul va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din zona Moldovei, pentru a trata pacienţii critici şi cazurile care necesită tehnologie şi expertiză la nivel înalt.

Pe lângă asta, acoperişul unităţii va fi dotat cu un helioport H-3 pentru a găzdui un elicopter Eurocopter EC-135.

În subteran va fi amenajată o parcare cu două niveluri. Potrivit caietului de sarcini, suprafaţa totală construită a SRU Iaşi va fi de aproximativ 150.000 mp, în condiţiile în care amprenta clădirii la sol va fi de 27.340 mp.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!