Petrecere rusească cu gaze, radiaţii şi cocktailuri Sputnik în Europa

13 Dec. 2021, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Dec. 2021, 10:05 // Actual //  bani.md

După contractele semnate în sectorul gazelor, ruşii se lansează în acorduri în domeniul tehnologiei nucleare şi vaccinurilor cu ţări din Europa.

Guvernul sârb şi compania de stat rusească Rosatom au încheiat acorduri pentru construirea unui centru pentru tehnologii nucleare şi au creat o companie mixtă pentru realizarea proiectului în Serbia, relatează Euractiv.

Acordul din domeniul nuclear prevede construirea unui centru pentru medicină nucleară în Serbia şi unităţi pentru producţia de medicamente radiofarmaceutice în această ţară în următorii trei ani.

Serbia a încheiat recent şi un contract de livrare de gaze cu Rusia, iar preşedintele sârb Aleksander Vucic a arătat că preţul gazelor ruseşti se va menţine la 270 de dolari pe 1.000 de metri cubi pentru Belgrad în următoarele şase luni, catalogând preţul drept unul „incredibil“, în condiţiile în care preţul actual al gazelor este de peste 1.000 de dolari pe metru cub.

Oficialii ruşi şi cei sârbi au convenit de asemenea să extindă şi consolideze cooperarea militară dintre cele două ţări.
Ruşii şi-au prelungit şi contractul de livrare de gaze cu Ungaria recent, iar ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto a declarat că cei care critică ţara sa pentru cooperarea cu Rusia în domeniul energiei au eşuat să acţioneze pentru diversificarea resurselor energetice din regiune, potrivit Hungary Today.

Ungaria are o politică energetică „responsabilă“ şi a avertizat adesea în ultimii ani că aprovizionarea cu energie a Europei este în pericol, a adăugat acesta.

Ungaria a fost nevoită să semneze un nou contract cu Gazprom, care, ne place sau nu, este un jucător semnificativ în regiune, potrivit oficialului rus.

Rusia se aşteaptă de asemenea ca producţia vaccinului său Sputnik să înceapă la sfârşitul anului viitor, scrie Tass.

Creat de oamenii de ştiinţă ruşi, Sputnik V a devenit unul dintre cele mai solicitate vaccinuri din Ungaria, a declarat ambasadorul rus în Ungaria Ievgheni Stanislavov.
Până în prezent, peste 100 milioane de oameni au fost vaccinaţi cu Sputnik la nivel mondial, a adăugat acesta.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!