Morcovul și biciul FMI. Boardul va discuta aprobarea programului de jumătate de miliard de dolari pentru Moldova

16 Dec. 2021, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Dec. 2021, 11:25 // Actual //  bani.md

Boardul FMI se va convoca în ședință în data de 20 decembrie și va discuta aprobarea programului de finanțare de 564 mil. USD pentru Republica Moldova.

Textul Memorandumului cu FMI a noului program nu poate fi publicat până la aprobarea acestuia de către Consiliul Fondului la întrunirea, care va avea loc pe 20 decembrie”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.

În luna octombrie premierul împreună cu reprezentantul de țară al FMI Rodgers Chawani au făcut publice aspectele la care a atras atenția misiunea FMI care s-a aflat în Republica Moldova.

Este vorba despre principalii indicatori care au stat la baza noului program cu FMI și despre principalele reforme cuprinse în acesta. „Ei au în vedere, în special, un deficit bugetar în 2022 la nivelul de 6% din PIB în 2022. Acest buget a fost deja aprobat în parametrii conveniți cu FMI”, a menționat Gavrilița.

Noul program FMI este axat pe combaterea corupției în diverse sectoare, reforma justiției, întreprinderea măsurilor și reformelor în domeniul securității energetice, introducerea reformelor în managementul întreprinderilor de stat și îmbunătățirea legislației fiscale, dar și menținerea politicii financiare, salariale și a sistemului de pensii.

Noul program FMI conține multe prevederi legate de buna guvernare și menținerea unui cadru economic sănătos în următorii ani.

Misiunea FMI și autoritățile moldovenești au ajuns la un acord la nivel de experți asupra unui program de reforme economice cu o durată de 40 de luni, în valoare de circa 564 milioane dolari, pe care FMI îl va susține timp de 3 ani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!