Consiliul Concurenței își mută „cuibul”. Îl lasă pe Baldovici cu „buza umflată”

27 Dec. 2021, 13:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Dec. 2021, 13:04 // Actual //  bani.md

Consiliul Concurenței îți mută sediul din centrul Chișinăului, anunță autoritatea printr-un comunicat de presă.

Astfel, din data de 1 ianuarie 2022, oficiul central al Consiliului Concurenței  va avea sediul la etajul 2,  strada Alecu Russo 1, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Clădirea este administrată de stat.

Anterior, deputatul PAS, Dumitru Alaiba declara că 15 mil. de lei ar fi plătit Consiliul Concurenței pentru chiria oficiului privat în trei ani, asta chiar dacă statul dispune de spațiu.

În 2019 s-a elucidat faptul că, Consiliul Concurenței plătește 5 milioane de lei pe an (din 25 milioane), pentru chirie într-un oficiu privat. Am obținut angajamentul conducerii CC să identifice un oficiu din spațiile de care dispune statul. A venit anul 2020. Instituția a rămas tot acolo, iar în bugetul pe 2020 sunt bugetați încă 5 milioane lei. Am insistat pe un amendament la legea bugetului, care să reducă bugetul CC cu 5 milioane, dar guvernul socialist a respins amendamentul”, spunea Alaiba.

Sumele de bani achitate de Conislilul Concurenței pentru chirie au ajuns pe conturile unei companii deținute de fostul director al Agenției Proprității Publice, Vladimir Baldovici.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!