Moldovenilor li s-a „acrit” de business. Numărul întreprinderilor, în 2020, mai mic decât cel al entităților lichidate

27 Dec. 2021, 14:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
27 Dec. 2021, 14:56 // Bani și Afaceri //  bani.md

În anul 2020, în Republica Moldova, au fost create 5 mii de întreprinderi, iar numărul entităților lichidate a atins 10,5 mii, arată studiul privind demografia întreprinderilor al Biroului Național de Statistică.

În 2020 numărul întreprinderilor a constituit 50,5 mii, dintre care 36,5 mii sunt întreprinderi active sau circa 72,2% din numărul total de întreprinderi raportoare.

Rata de creare a întreprinderilor noi în perioada de referință a constituit 13,8% (raportul dintre numărul de întreprinderi nou create și al întreprinderilor active în anul de referință). Din numărul de întreprinderi noi create în anul 2019, în anul 2020 au fost active 45,9%, iar indicatorul înregistrat  în anul 2018 au fost de 44,3%. Numărul de întreprinderi active peste 7 ani în 2020 a constituit 22,7 mii unități. Totodată, în perioada analizată rata de desființare a întreprinderilor a constituit 28,7%, ceea ce reprezintă numărul de întreprinderi lichidate raportat la numărul de întreprinderi active, în anul 2020.

Cele mai multe întreprinderi active, anul anul trecut, își desfășurau activitatea în domeniul comerțului -15,5 mii sau 42,4% din totalul unităților active, în industria prelucrătoare – 3,6 mii de întreprinderi sau 10,0% din totalul celor active. Întreprinderile din domeniul producției și furnizarea a energiei electrice și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au înregistrat cea mai mare rată de creare – 92,6%. În același timp, întreprinderile din domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au înregistrat cea mai mare rată de desființare – de 42,1%.

Pe forme de proprietate, anul trecut, întreprinderile private constituiau 33,6 mii unități sau 92,1% din totalul celor active, proprietate publică – 0,6 mii (1,6%), străină – 1,5 mii (4,0%), iar întreprinderile mixte – 0,8 mii (2,3%).

În profil teritorial, întreprinderile active au fost repartizate după cum urmează: mun. Chișinău – 23,0 mii sau 63,1% din totalul întreprinderilor active, regiunea de dezvoltare Centru – 5,7 mii (15,5%), Nord – 4,7 mii (12,9%), Sud – 2 mii (5,4%), și UTA Găgăuzia – 1,2 mii (3,2%).

În Chișinău au fost create 2,8 mii întreprinderi noi și desființate 6,2 mii, în regiunea de dezvoltare Centru – 0,9 mii (lichidate 1,6 mii), Nord – 0,7 mii (-1,8 mii), Sud – 0,4 mii (-0,5 mii) și în UTA Găgăuzia – 0,2 mii (-0,3 mii).

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!