Dan Bălan are tarif de 15.000-20.000 EURO, la un spectacol. Cât cere Carla’s Dreams, Irina Rimes, The Motans și alții

30 Dec. 2021, 10:26
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
30 Dec. 2021, 10:26 // Au Bani //  MD Bani

Dan Bălan, Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu, cei trei soliști ai trupei O-Zone, au cunoscut celebritatea, în 2003, cu ”Dragostea din tei”, hit ascultat și fredonat în întreaga lume. Deși au pus punct colaborării, în 2005, Dan Bălan a rămas unul dintre cei mai scumpi artiști  „Câștigă chiar și 15.000 de euro, la spectacole”, a declarat un organizator de evenimente pentru playtech.ro.

Dan Bălan are tarif de 15.000-20.000 de euro, la un spectacol

Dan Bălan, autorul piesei ”Dragostea din tei”, este pe val și acum, tarifele sale fiind la fel de mari ca pe vremea când făcea furori, pe toate meridianele, alături de colegii lui din trupa ”O-Zone”:

„Dan Bălan a știut să se reinventeze, a fost în America, în Anglia, a compus, a colaborat cu artiști mari, piesele lui sunt în toate topurile muzicale. Iar piesa „Dragostea din tei” îi aduce și acum bani din drepturile de autor, mii de euro. Tarifele sale la spectacole sunt mari, de 15.000-20.000 de euro, plus TVA, având o echipă formată din 11 persoane. Dar, el mai are și alte cerințe, adică un bilet de avion, la Bussines Class, și zece bilete de avion la Economic, plus cazare la hotel (o suită pentru el) și 5 camere duble, plus protocol”,a declarat un organizator de spectacole.

Dan Bălan a recunoscut, într-un recent interviu, că este un solist cu câștiguri mari din muzică, având conturile pline cu bani: „

„Am luat mai mult de 10 milioane de euro din O-Zone, normal. Ca producător, ca autor al pieselor, am luat mult mai mult de atât”, a mărturisit cântăreţul, la emisiunea lui Cătălin Măruță, de la PRO TV.

Băieții de la Carla s Dreams câștigă între 12.500 și 15.000 de euro, la spectacolele susținute în aer liber, mall și la petrecerile corporatiste.

Alte cerințe: plata transport, un bilet de avion, pentru distanțe de peste 300 de kilometri, diurnă și cazare. Cât îl privește pe solistul de la „The Motans”, el are un onorariu de 4.900-5.900 de euro, plus TVA.

Alte cerințe: un bilet de avion pentru distanțe mai mari de 250 de km, 5 camere duble și 2 camere single, la hotel de minimum 3 stele. Solista Nicoleta Nucă cere 2.500 de euro, plus TVA, pentru un recital. Alte cerințe: un bilet de avion, două camere duble twin și două camere single, la hotel de minimum 3 stele, plus diurnă de 600 de lei +TVA, pentru un show 45 de minute.

Cântăreața de top Irina Rimes are tarif de 5.900-7.900 de euro, plus TVA. Alte cerințe: transport, 4 camere duble și 2 camere single, la hotel 3 stele, masa pentru 10 persoane. Celebrii artiști de la „Zdob și Zdub” au tarif de 10.000 de euro, cu TVA. Alte cerințe: cazare pentru 11 persoane și masa -330 de euro. Iar Pavel Stratan și Cleopatra Stratan, tată și fiică, cer 5.000 de euro, pentru un recital.

Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu nu o duc nici ei rău la capitolul finanțe.

”Radu și Arsenie au tarife la spectacole cu mult mai mici decât Dan Bălan, între 2.000-5.000 de euro, depinde de evenimente și de durata spectacolului, negociază. Dar Radu este și producător muzical, câștigă bine”, a mai declarat aceeași sursă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!