APP caută cu lupa proprietățilie statului. Cozonac: Au fost acaparate ilegal terenuri la prețuri derizorii

30 Dec. 2021, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Dec. 2021, 16:17 // Actual //  bani.md

Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, a participat la ședința de lansare a lucrărilor de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică din Chișinău, dar şi alte 8 localităţi ale municipiului: comunele Băcioi, Budeşti, Ciorescu, Cruzeşti, Grătieşti, Stăuceni, oraşele Cricova şi Vadul lui Vodă.

Șeful APP a subliniat importanța procesului de delimitare și înregistrare a proprietății publice, mai ales pentru diminuarea fenomenului corupției în domeniul administrării funciare.

Administrarea ineficientă a acestui sector și statutul juridic incert al proprietății publice are un impact negativ asupra dezvoltării economice a țării. Și mă refer aici la acele activități frauduloase folosite pe larg, cum ar fi acapararea ilegală a terenurilor la prețuri derizorii. Agenția Proprietății Publice va acorda tot suportul necesar pentru finalizarea cu succes a activităților de delimitare care vor derula în următoarele 12 luni. Sunt ferm convins că gestionarea eficientă a activelor aflate în proprietatea statului este unul dintre factorii critici pentru asigurarea unei bune guvernări, dar și pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, a declarat Eugeniu Cozonac.

Compania care va executa lucrările de delimitare, ÎS „Ingeocad” a fost selectată în cadrul unui concurs public desfăşurat conform procedurilor de achiziţie ale Băncii Mondiale. Termenul de realizare a contractului este de 12 luni, pe parcursul cărora urmează să fie delimitate după apartenenţă şi domeniu circa 2600 bunuri imobile proprietate publică. La fel, contractul prevede corectarea erorilor din planurile cadastrale pentru cca 2200 de terenuri proprietate privată. Suma totală a lucrărilor este de 3,7 milioane lei.

În prezent, lucrările cadastrale pentru documentarea bunurilor imobile proprietate privată şi delimitarea proprietăţii publice, planificate în cadrul Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară, se desfăşoară în circa 430 de localităţi din 14 raioane ale ţării şi municipiul Bălţi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!