Provincia care impune o „taxă de nevaccinat”. Premierul vrea să fie primul din țară care îi penalizează financiar

12 Ian. 2022, 09:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Ian. 2022, 09:39 // Actual //  MD Bani

Provincia canadiană Quebec va impune o „taxă de nevaccinat” pentru cetățenii cărora nu li s-a administrat nici măcar o doză de ser anti-COVID, notează BBC.

Premierul provinciei, Francois Legault, susține că vrea să fie primul din țară care îi penalizează financiar pe cei care încă nu s-au vaccinat. Motivul acestei decizii ar fi faptul că doar aproximativ 12,8% dintre cetățeni nu s-au vaccinat anti-COVID, dar rata acestora în secțiile de terapie intensivă este de aproape 50%.

În timpul unei conferințe de presă, Francois Legault a notat faptul că cei care nu au primit nici măcar o doză până în acest moment vor trebui să plătească o „contribuție”. Suma nu a fost încă decisă, dar aceasta va fi „semnificativă”, conform premierului provinciei Quebec.

„Cred că acum este o chestiune de corectitudine pentru cei 90% care au făcut unele sacrificii. Le datorăm acest tip de măsură”, a declarat Francois Legault.

Săptămâna trecută, provincia a impus necesitatea prezentării certificatului digital la intrarea în magazinele de alcool și canabis; iar un lockdown de noapte este impus între orele 22:00 și 5:00.

În Montreal, cel mai mare oraș din Quebec, spitalele sunt aproape pline. În ultimele 24 de ore au fost raportate 62 de decese din cauza virusului SARS-CoV-2, ducând numărul total la 12.028. Toate acestea sunt invocate în decizia premierului Francois Legault de a impune o „taxă de nevaccinat”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!