Explozie puternică la o conductă de petrol în Turcia. Transportă țițel irakian spre Europa

19 Ian. 2022, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Ian. 2022, 11:24 // Actual //  MD Bani

Un incendiu puternic a izbucnit la o conductă de petrol din Turcia, în urma unei explozii. Conducta reprezintă calea principală de transport a țițeiului din Irak în Europa, iar incidentul a stopat acest tranzit.

Explozia, care s-a produs în provincia turcă Kahramanmaras, a scos din funcțiune conducta. Operatorul a transmis că transportul de petrol va fi reluat după ce se vor lua măsurile necesare., scrie Digi24.

Autostrada din apropiere a fost închisă.

Deflagrația s-a produs pe un câmp în vecinătatea căruia se află un sat. Pompierii au intervenit cu 19 autospeciale.

Ei au reușit să aducă incendiul sub control înainte ca flăcările să ajungă la case. Autoritățile au transmis că nicio persoană nu a fost rănită.

Până în acest moment nu se cunoaște cauza exploziei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!