Facebook renunță la proiectul său crypto, Diem. O bancă americană cumpără tehnologia cu un preț foarte mic

02 Feb. 2022, 14:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2022, 14:27 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Facebook avea planuri mari cu proiectul său crypto, când l-a fondat, în 2019, dar acum, după nici 3 ani de atunci, renunță la acesta, tehnologia fiind cumpărată de o bancă americană.

Tehnologiile și alte active din proiectul criptomonedei propuse Diem (fosta Libra) vor fi vândute către Silvergate Capital Corporation, o bancă americană clasică, dar foarte tehnologizată. Anunțul a fost făcut luni de Asociația Diem, din care fac parte, alături de Meta (compania-mamă a Facebook), încă 25 de membri.

Părțile nu au dezvăluit valoarea tranzacției, dar, potrivit Wall Street Journal, prețul este de numai 200 de milioane de dolari, o sumă mică dacă o raportăm la valoarea companiilor asociate și la ambițiile cu care a început proiectul.

Inițial, Facebook a anunțat proiectul Libra (devenit Diem între timp), în 2019, ca fiind o viitoare criptomonedă. Ulterior, ambițiile lui Mark Zuckerberg s-au lovit de reacția sceptică a autorităților americane și a altor guverne. În urma acestor reacții, proiectul crypto s-a orientat către un sistem de tipul stable coin, o monedă digitală susținută de dolarul american. Practic, au fost eliminate principalele elemente de descentralizare, dereglementare și de speculație din piața crypto.

Proiectul Diem a primit o lovitură puternică mai ales atunci când s-au retras asociați ca Visa, Mastercard, PayPal și eBay.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!