Vești bune pentru elevi și studenți! Bursele vor fi majorate cu 7%

02 Feb. 2022, 16:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2022, 16:11 // Actual //  MD Bani

Bursele elevilor și studenților vor crește de la 1 ianuarie cu 6,9%. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Guvern.

Pentru această majorare, din bugetul de stat va fi alocată suma de 17,4 milioane de lei.

Conform deciziei aprobate de Guvern vor fi majorate cu 6,9%:

  • Bursele de performanță și speciale pentru elevii talentați din liceele-internat republicane cu profil arte și elevii talentați din clasele IV-IX ai Colegiului Național de Coregrafie
  • Bursele de studii pentru studenţii din învăţământul superior (ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţământ medical şi farmaceutic), elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţia;
  • Burse de studii acordate în învăţământul profesional tehnic secundar;
  • Burse de studii pentru studenții din învățământul superior – ciclul III (studii superioare de doctorat), medicii rezidenți, medicii secundari clinici, precum și pentru postdoctoranzi;
  • Soldele lunare pentru elevii și studenții instituțiilor de învățământ din domeniul milităriei și ordinii publice.

La data intrării în vigoare a hotărârii, elevilor/studenților li se va acorda un supliment egal cu diferența dintre bursa stabilită conform prezentei hotărâri și bursa achitată pentru perioada de la 1 ianuarie 2022 până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!