Nu ai nevoie de vaccin și nici să stai în carantină. Insula care se redeschide turiștilor

25 Mart. 2021, 07:00
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
25 Mart. 2021, 07:00 // Au Bani //  MD Bani

Din 25 martie, turiștii, inclusiv cei nevaccinați vor putea ajunge în vacanță Arhipelagul Seychelles, din Oceanul Indian doar prin prezentarea unui test PCR negativ pentru a se bucura de plajele paradisiace.

Insulele Seychelles urmează să atingă pragul imunității colective, au fost deja administrate 90.000 de doze la o populație de 98.000 de locuitori, mai mult de 27.400 de persoane au primit o a doua doza a vaccinului chinez Sinopharm sau AstraZaneca.

De la începutul epidemiei, arhipelagul din Oceanul Indian a înregistrat 3.566 de cazuri de Covid-19 și 16 decese.

Destinația africană a fost prima din lume care a introdus un „drept de intrare” preferențial pentru călătorii vaccinați (cu ambele doze). Vizitatorii aveau nveoie și de test pentru a se putea caza într-un hotel aprobat de autorități.

Din 25 martie, turiștii care vor dori să ajungă acolo vor trebui să prezinte un test negativ efectuat cu cel puțin de 72 de ore înainte de îmbarcare și trimis în prealabil autorităților pe un site creat special pentru acest lucru.

Turiștii vor fi cazați doar în hotelurile certificate de autorități. Două treimi din cele 700 de unități turistice din arhipelag vor fi deschise cu un plan de gestiune în cazul depistării unui caz de Covid-19, precizează FranceTVInfo.

În locurile publice va fi necesară purtarea măștii. Pentru a ajunge la restaurant sau la SPA vei avea nevoie de rezervare prealabilă.  Barurile, cluburile de noapte și cazinourile rămân închise..

Compania aeriană Air Seychelles va oferi zboruri între arhipelag și Dubai timp de două luni, în timp ce Emirates Airlines va trece în această vară pe un zbor zilnic către Mahé.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!