Facebook schimbă denumirea „News Feed” după 15 ani

16 Feb. 2022, 16:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
16 Feb. 2022, 16:38 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Facebook a anunțat o nouă schimbare pentru secțiunea sa principală, care până acum se numea „News Feed” și care devine „Feed”.

Este vorba despre pagina principală pe care o văd utilizatorii atunci când accesează Facebook, a anunțat, marți, gigantul american, într-o postare pe Twitter. Fluxul de conținut al rețelei sociale a fost denumit „News Feed” în urmă cu 15 ani, scrie The Verge.

Este o schimbare importantă, întrucât Facebook este una dintre cele mai utilizate platforme, iar Feed este interfața sa principală.

Într-un răspuns transmis The Verge, Dami Oyefeso, purtător de cuvânt Facebook, spune că „este doar o schimbare de nume pentru a reflecta conținutul divers pe care oamenii îl văd” în această secțiune.

Feed ar fi denumirea mai potrivită pentru interfața principală a rețelei sociale, întrucât numele „News Feed” a devenit nepotrivit pentru o secțiune care nu mai afișeaza știri, pe fondul măsurilor luate de Facebook în ultimii ani. Gigantul american a limitat vizibilitatea postărilor care conțin știri, pentru a diminua răspândirea fake news-ului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!