Tânăr din Strășeni a pornit spre Londra cu 260 de pachete de țigări în bagaje. Urma să le vândă pe piața neagră, dar a rămas fără ele

21 Ian. 2021, 09:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Realitatea.md
21 Ian. 2021, 09:17 // Bani și Afaceri //  Realitatea.md

Un tânăr de 27 de ani, originar din raionul Strășeni a pornit spre Londra cu 260 de pachete de țigări de marca „Parliament aqua blue”, „Davidoff”, „Kent”, „Winston Blue” și „Marlboro” în bagaj. Calea însă i-a fost curmată de polițiștii de frontieră și vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău care au depistat produsele de tutungerie în cadrul formalităților de control.

foto: border.gov.md

Pasagerul de 27 de ani a declarat echipei mixte că produsele de tutungerie urmau să fie comercializate pe piața neagră.

Cercetările pe caz vor fi realizate de către inspectorii Serviciului  Vamal pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!