Cât a costat blocajul de pe Canalul Suez? Activități comerciale de 9,6 miliarde de dolari oprite în fiecare zi

29 Mart. 2021, 15:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2021, 15:27 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Autoritatea canalului Suez a anunțat că nava care a blocat canalul Suez a fost pus pe linia de plutire. Blocajul a produs stoparea mai multor activități comerciale și a provocat pierderi enorme pentru canal.

Zilnic, canalul este traversat de aproximativ 12% din comerțul global, aproximativ un milion de barili de petrol și 8% din gazul natural lichefiat.

Pentru canal fiecare zi de blocaj însemna o pierdere de 15 milioane de dolari, a spus Președintele Consiliului de Administrație SCA, Osama Rabie.

Înainte de izbucnirea pandemiei, navele care treceau prin Canalul Suez aduceau venituri care reprezentau 2% din PIB-ul Egiptului, potrivit agenției de rating Moody’s.

Datele publicate de jurnalul Lloyd’s List arătau că blocarea canalului a oprit activități comerciale de 9,6 miliarde de dolari în fiecare zi, adică 400 de milioane de dolari pe oră și aproximativ 6,7 milioane pe minut, scrie Digi24.

Compania de asigurări Allianz a anunțat vineri că analiza lor estimează costurile globate ale blocajului între 6 și 10 miliarde de dolari pe săptămână.

Totodată, potrivit brokerului naval Braemar ACM, costul închirierii navelor care să transporta marfă către și din Asia și Orientul Mijlociu a crescut cu 47%, la 2,2 milioane de dolari. Anumite nave au fost redirecționate pentru a ocoli Canalul Suez, adăugând 8 zile până la destinație și noi costuri.

Adevăratul impact al blocajului va putea fi evaluat abia când Canalul Suez va fi complet eliberat și comerțul reluat în totalitate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!