Gazprom, Rosneft, Lukoil, perlele din energie ale Rusiei, dar şi cea mai mare bancă, pierd zeci de miliarde de dolari

22 Feb. 2022, 13:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Feb. 2022, 13:54 // Actual //  bani.md

Cu 17% se prăbuşesc acţiunile gigantului rus din energie Gazprom (simbol bursier GAZP), adică aproximativ 20 de miliarde de dolari s-au evaporat în doar câteva ore din capitalizare, ca o reacţie puternic negativă din partea investitorilor la recunoaşterea independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk de către administraţia de la Kremlin. Compania scade de la o valoare de piaţă de circa 80 mld. dolari în şedinţa de vineri la aproximativ 60 mld. Dolari, scrie Ziarul Financiar.

Astfel, având în vedere că deja unele state europene, printre care şi România, dar şi SUA au anunţat deja prima reacţie în acest caz, de condamnare cu fermitate a recunoaşterii de către Federaţia Rusă a “independeţei” autoproclamatelor republici separtatise, cel mai probabil vor urma sancţiuni economice din parte Vestului care vor lovi în companiile ruseşti.

Colosul Rosoneft pierde 6 miliarde de dolari din capitalizare într-o şedinţă cu prăbuşiri de 16% a preţului acţiunilor, Lukoil – cu prezenţa şi în România scade cu 10%, adică 6,7 miliarde de dolari, arată datele agregate de ZF de la Bursa din Moscova. Iar lista continuă cu cea mai mare bancă din Rusia – Sberbank care se prăbuşeşte cu 20% la 56 de miliarde de dolari capitalizare, dar şi alte companii.

Pe de altă parte indicele principal al burse, respectiv MOEX, a pierdut 10% în şedinţa de astăzi, la un moment declinul fiind de chiar 14%, cel mai abrupt de la criza financiară din 2008 încoace, notează The Telegraph.

Având în vedere că Wall Street a avut astăzi, 21 februarie 2022, zi liberă de la tranzacţionare pe fondul unei sărbători, cel mai probabil deschiderea de mâine va fi una pe roşu în contextul înrăutăţirii situaţiei din est. Şi cu siguranţă Bursa de la Bucureşti va prelua dinamica Wall Street.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!