Rusia supărată rău pe americani. Promite un răspuns „puternic” și „dureros” la sancțiunile anunțate

23 Feb. 2022, 18:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Feb. 2022, 18:29 // Actual //  MD Bani

Ministerul de Externe din Rusia a anunțat miercuri că va riposta „puternic” şi „dureros” la sancţiunile impuse de Statele Unite după recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

Nu trebuie să existe niciun dubiu că va fi o ripostă puternică la sancţiuni, nu neapărat simetrică, dar bine calculată şi dureroasă pentru partea americană”, a transmis miercuri Ministerul de Externe de la Moscova într-un comunicat pe site-ul instituției.

În același comunicat, MAE rus mai spune: „Pachetul de sancțiuni anunțat de Administrația SUA (deja al 101-lea) care afectează sectorul financiar și extinderea listei persoanelor împotriva cărora sunt introduse restricții se înscriu în încercările continue ale Washingtonului de a schimba cursul Rusiei.

În ciuda inutilității evidente a eforturilor depuse de-a lungul anilor pentru a împiedica dezvoltarea economiei noastre, Statele Unite apelează din nou la instrumente restrictive care sunt ineficiente și contraproductive din punctul de vedere al intereselor americane.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!