Acţiunile băncilor din zona euro se prăbușesc

24 Feb. 2022, 17:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
24 Feb. 2022, 17:36 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Acţiunile băncilor din zona euro au înregistrat joi scăderi semnificative, după ce forţele ruseşti au atacat ţinte din Ucraina, iar Occidentul a promis că va adopta noi sancţiuni împotriva Moscovei, transmite Reuters.

Indicele bursier pentru băncile din zona euro este în grafic pentru a înregistra cea mai slabă zi din martie 2020, când pieţele financiare erau afectate de informaţiile privind pandemia de COVID-19. Joi la prânz, indicele a scăzut cu 8,6%, ştergând toate câştigurile din 2022.

În timp ce mai multe bănci internaţionale şi-au redus operaţiunile din Rusia în ultimii ani, UniCredit SpA, Societe Generale şi Raiffeisen Bank International AG sunt în continuare cele mai mari bănci europene prezente pe piaţa rusească.

Indicele bursier pentru băncile din Italia înregistra un declin de peste 9%, titlurile UniCredit au scăzut cu 11,4%, în timp ce acţiunile altor bănci europene cu expunere la Rusia, precum Societe Generale, Raiffeisen Bank şi ING, au înregistrat scăderi între 8% şi 20%.

Liderii Uniunii Europene se vor reuni joi după-amiază, în cadrul unui Consiliu European extraordinar, pentru a discuta despre noi sancţiuni „masive şi severe’” împotriva Rusiei, care sunt în curs de finalizare şi vor fi adoptate „rapid’”. Noile sancţiuni propuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei vor viza sectoare strategice şi vor bloca accesul băncilor ruseşti pe pieţele financiare europene.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!