Kiev impune interdicția de circulație pe timp de noapte. Stațiile de metrou rămân deschise pentru adăpost

24 Feb. 2022, 19:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Feb. 2022, 19:08 // Actual //  MD Bani

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat joi impunerea unei interdicţii de circulaţie pentru a prezerva „securitatea” locuitorilor capitalei ucrainene după declanşarea invaziei ruse, informează AFP.

„Interdicţia de circulaţie va dura între orele 22:00 şi 07:00”, a adăugat primarul Kliciko într-un comunicat, precizând că transportul public nu va funcţiona în această perioadă, dar că staţiile metrou vor rămâne deschise în permanenţă pentru a servi drept adăpost în caz de lovituri aeriene.

Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!