Prețul la petrol a explodat, crește a patra zi la rând. Ajunge la 117 dolari pe baril

03 Mart. 2022, 11:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2022, 11:22 // Actual //  MD Bani

Preţul barilului de petrol Brent cu furnizare în martie şi-a continuat joi ascensiunea şi a urcat cu 3,48% în deschiderea pieţei futures din Londra, ajungând la 116,8 dolari, nivel maxim începând din august 2013, scrie agenţia EFE.

În timpul dimineţii, Brent a depăşit 118 dolari/baril.

În ziua precedentă, preţul petrolului de referinţă în Europa s-a majorat cu 7,58% şi a închis la 112,93 dolari, după ce OPEC+ a decis să menţină planul de creştere moderată a producţiei, în pofida escaladării preţurilor, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Petrolul Brent înregistrează joi a patra zi consecutivă de creştere. Preţul a explodat de teama unei crize privind aprovizionarea globală în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!