Rușii și ucrainienii se grăbesc să-și schimbe banii în criptomonede din cauza războiului

07 Mart. 2022, 16:18
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Mart. 2022, 16:18 // Au Bani //  MD Bani

Războiul din Ucraina i-a panicat atât pe cetățenii ruși cât și ucraineni. Tot mai mulți dintre ei își schimbă banii în criptomonede. Volumul zilnic de tranzacționare atât al Bitcoin-Rubla, cât și al Bitcoin-Grivna (moneda națională a Ucrainei) a crescut cu peste 270% – sugerând o mișcare către tranzacționarea crypto pentru a menține banii la îndemână și pentru a conserva puterea de cumpărare a acestora, potrivit Bankless Times.

Cele mai recente date arată că utilizatorii s-au reorientat către crypto ca un refugiu sigur. Creșterile volumelor tranzacționate pe 24 februarie au fost: Bitcoin-Grivna: creștere cu 276%, iar Bitcoin-Rubla: creștere cu 271%.

Datele cheie sugerează că lumea crypto înregistrează o creștere semnificativă a volumului de la utilizatorii ruși și ucraineni. Refugiații ucraineni se grăbesc să-și schimbe banii în Bitcoin în timp ce fug din țară. Totodată, cetățenii ruși folosesc crypto pentru a scăpa de ruble, valoarea cărora este în scădere.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!