UE anunță un ajutor financiar de 800 de milioane de euro pentru Ucraina și Republica Moldova

07 Mart. 2022, 20:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mart. 2022, 20:49 // Actual //  bani.md

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a anunțat luni, 7 martie, un ajutor umanitar imediat de 100 de milioane de euro pentru Ucraina şi Republica Moldova.

În plus, Banca Europeană de Investiţii va ”reorienta” 700 de milioane de euro pentru susţinerea cu lichidităţi a economiei Ucrainei.
”Armata rusă îşi continuă ofensiva în Ucraina, numărul civililor ucişi creşte de la o zi la alta şi are loc un proces sistematic de distrugere a infrastructurii nu doar militare, ci şi civile. Asta a dus la creşterea numărului de refugiaţi, care a ajuns la aproximativ 1,6 milioane. Vedeţi cu ce viteză creşte numărul refugiaţilor şi ne temem – şi este o estimare rezonabilă – că cifra va ajunge la cinci milioane de persoane.

De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a mai existat o mişcare de refugiaţi atât de mare şi care să aibă loc atât de repede. Această cantitate enormă de oameni care îşi părăsesc ţara pentru a scăpa de război vor trebui primiţi de către ţările europene. Sunt estimări conform cărora peste 18 milioane de persoane vor fi atinse de conflict în interiorul Ucrainei. Am discutat despre o reacţie la această situaţie, am identificat sursa pentru aproape 100 de milioane de euro pentru un ajutor umanitar imediat către partenerii noştri în Ucraina şi Moldova”, a declarat Josep Borrell, luni după-amiază, într-o conferinţă de presă la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor dezvoltării din UE.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!