Bulgaria va cumpăra 1,1 milioane de tone de grâu de la producătorii locali. Bugetul alocat

09 Mart. 2022, 16:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Mart. 2022, 16:56 // Actual //  MD Bani

Bulgaria va cumpăra 1,1 milioane de tone de grâu de la producătorii locali. Prin această măsură țara vrea să asigure aprovizionarea cu alimente, în condiţiile în care analizează riscurile provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi volatilitatea pieţelor, a declarat vicepremierul Assen Vassilev.

În acest sens, Guvernul de la Sofia a alocat 1,1 miliarde de leva (616,32 milioane de dolari) pentru achiziţionarea de grâu, porumb şi seminţe de floarea soarelui, pentru a asigura producţia de ulei de floarea soarelui şi suficiente cereale pentru crescătorii de animale, a explicat Vassilev.

„Bulgaria are aproximativ trei milioane de tone de grâu şi aproximativ 300.000 de tone sunt în rezervele de stat. Miercuri, Guvernul a decis să cumpere 1,1 milioane de tone de grâu, atât pentru panificaţie cât şi pentru hrana animalelor”, le-a spus jurnaliştilor vicepremierul.

De asemenea, vicepremierul spune că această măsură nu înseamnă interzicerea exportului de cereale. Totuși, autorităţile vamale vor continua să-i verifice amănunţit pe exportatorii de cereale. Producătorii de cereale se plâng că verificările amănunţite încetinesc exporturile de cereale.

Traderii spun că Bulgaria, unul din exportatorii de grâu ai Uniunii Europene, se confruntă cu o cerere ridicată pentru exporturile de grâu, comercianţii încercând să înlocuiască grâul pe care intenţionau să-l cumpere din Ucraina şi Rusia.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% în cazul uleiului de floarea soarelui şi al seminţelor oleaginoase.

Săptămâna trecută, preţul grâului a înregistrat o creştere de peste 40%, deoarece conflictul militar a întrerupt livrările din Ucraina şi Rusia.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!