Grupul francez Auchan rămâne în Rusia. O decizie justificată ”din punct de vedere uman”

27 Mart. 2022, 20:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Mart. 2022, 20:14 // Actual //  bani.md

CEO-ul Auchan Retail International Yves Claude apără duminică o menţinere a activităţilor grupului francez în Rusia, o alegere ”care nu este simplă”, în urma unui apel al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece ”a pleca este imaginabil pe plan economic, dar nu din punct de vedere uman”, relatează AFP.

Grupul francez Auchan – interpelat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul francez, miercuri, cu privire la activitatea sa în Rusia, unde este prezent de aproxmativ 20 de ani şi unde are 30.000 de angajaţi – a decis să rămână în Rusia, în pofida faptului că preconizează pierderi în 2022, anunţă Yves Claude într-un intervu acordat Le Journal du Dimanche (JDD).

Auchan realizează în Rusia 10% din vânzările sale mondiale. ”Avem o poziţie de discounter şi credem că noi contribuim, într-o perioadă de inflaţie puternică, la apărarea puterii de cumpărare a locuitorilor” Rusiei, declară el, adăugând că nu vrea să-şi lase salariaţii – dintre care 40% sunt acţionari – de locul de muncă, iar clienţii fără ”pâinea” zilnică.

”Este uşor să fim crticaţi, dar noi suntem acolo, facem faţă şi acţionăm pentru populaţia civilă”, răspunde el criticilor, care cer Asociaţiei Familiale Mulliez (Leroy Merlin, Auchan sau Decathlon) să părăsească Rusia, apreciind că mărcile asociaţiei reprezintă unul dintre cei mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Yves Claude, numit recent la conducerea Auchan Retail şi Auchan France, subliniază că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia şi că filiala sa (232 de magazine şi activităţi comericale online) funcţionează ”autonom”.

”Îmi pun întrebări zilnic, pentru că decizia nu este uşor de luat, dar sunt convins că este bună. Mă simt suţinut de către acţionarii mei, colaboratorii mei şi partenerii noştri sociali”, dar şi de către politicieni, răspunde Yves Claude atunci când este întrebat care sunt consecinţele acestei rămâneri asupra imaginii grupului.

El conchide că nu ”resimţit” dezbateri interne în cadrul Asociaţiei Familiale Mulliez, care are 77.5000 de angajaţi în Rusia.

În Ucraina – unde Auchan operează 43 de magazine (6.000 de angajaţi) -, condiţiile sunt ”extreme” şi are loc o epuizare a stocurilor produselor proaspete, deoarece 90% dintre produse proveneau din interiorul ţării. Soluţii de aprovizionare din ţări vecine au fost implementate săptămâna aceasta, precizează CEO-ul.

Aproximtiv 100 de angajaţi ucraineni au fost primiţi de colegi de-ai lor din străinătate şi urmează să fie recruraţi de către grup, ai căror acţionari vor aloca o parte din dividende ajutării refugiaţilor, anunţă el.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!