NATO avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile

07 Apr. 2022, 08:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Apr. 2022, 08:20 // Actual //  bani.md

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a aver­ti­zat că războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile „Nu am văzut niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schim­bat ambiţia de a controla întreaga Ucraină şi, de ase­menea, de a rescrie ordinea internaţională, aşa că trebuie să fim pregătiţi pe termen lung“, a spus el, citat de CNN.

Oficialii ucraineni au declarat că lupte majore au loc în estul Ucrainei, guvernatorul militar regional al regiunii Lugansk de Est cerând civililor să evacueze unele oraşe, scrie CNN.

Rusia foloseşte foamea ca „o armă“ în Ucraina, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski parlamentarilor irlandezi, subliniind impactul blocadei ruse a exporturilor.

Cel puţin 1.563 de civili au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, potrivit ONU. Organizaţia a anunţat până acum 3.776 de victime civile în Ucraina: 1.563 de morţi şi 2.213 de răniţi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!