Probleme cu banii la o companie de asigurări. CNPF a aprobat planul de redresare financiară

21 Apr. 2022, 10:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Apr. 2022, 10:27 // Actual //  bani.md

Compania de asigurări Moldcargo are probleme financiare. Or, Comisia Națională a Pieței Financiare a aprobat planul de redresare financiară cu executarea măsurilor stabilite de către companie până la sfârșitul lunii septembrie 2022.

Măsurile aprobate de CNPF vizează ameliorarea situației financiare și vor determina atingerea nivelului reglementat al ratei de solvabilitate. Toate polițele emise de Moldcargo sunt și rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea poate să emită în continuare polițe.

Datele CNPF relevă că în anul 2021 Moldcargo a înregistrat pierderi de 9,5 mil. de lei. Compania are un capital social de 42 mil. de lei și active de 50 mil. de lei. La sfârșitul anului trecut primele brute subscrise erau de 114 mil. de lei, iar despăgubirile achitate – 40 mil. de lei.

Acționarul majoritar al companiei de asigurări este Asociația Internațională a Transportatorilor Auto cu o cotă de 64,2%.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!