George Clooney şi Julia Roberts vor juca într-un nou film. Premiera va avea loc în toamna anului 2022

08 Apr. 2021, 14:29
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
08 Apr. 2021, 14:29 // Au Bani //  MD Bani

George Clooney şi Julia Roberts vor juca împreună în comedia romantică, regizată de OI Parker. Premiera filmului va avea loc în toamna anului 2022.

Este vorba despre fimul “Ticket to Paradise”, în care actorii vor interpreta rolul a doi soţi care trăiesc separat şi care trebuie să se reunească pentru a evita ca fiica loc, îndrăgostită peste cap, să nu repete greşelile părinţilor ei, a confirmat marţi studioul Universal Pictures.

Roberts şi Clooney, care sunt prieteni şi în viaţa reală, au mai jucat împreună în filme precum “Ocean’s Eleven” (2001) şi “Ocean’s Twelve” (2004) – alături de Brad Pitt şi Matt Damon -, sau în mai recentul “Money Monster” (2016), scrie AGERPRES.

Regizorul filmului va fi Ol Parker, care are experienţă vastă în comediile romantice după ce a regizat în 2018 “Mamma Mia! Here We Go Again”, continuarea la celebrul film muzical, sau “The Best Exotic Marigold Hotel” (2011) şi partea a doua, “The Second Best Exotic Marigold Hotel” (2015).

De asemenea, actriţa va mai avea rolul principal şi va produce serialul “The Last Thing He Told Me” pentru platforma Apple TV+.

La rândul său, Clooney a lansat în decembrie filmul “The Midnight Sky” în calitate de regizor, după ce mulţi ani a stat departe de camera de filmare, dedicându-se rolului său soţ, şi mai recent de tată, şi de preşedinte al fundaţiei sale de binefacere.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!