Elveţienii se opun prin veto cererii germane de a reexporta muniţie în Ucraina

24 Apr. 2022, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Apr. 2022, 13:58 // Actual //  bani.md

Elveţia neutră a împiedicat livrările de arme germane către Ucraina, blocând reexportul de muniţie de producţie elveţiană folosită la vehiculele blindate Marder, pe care Kievul ar dori să o primească, a relatat ziarul elveţian SonntagsZeitung, conform Reuters.

Vestea vine în contextul în care cancelarul german Olaf Scholz se confruntă cu critici tot mai mari pentru eşecul guvernului său de a livra arme grele Ucrainei pentru a o ajuta să respingă atacurile ruse, chiar dacă alţi aliaţi occidentali şi-au intensificat livrările.

Marder, fabricat de producătorul german de arme Rheinmetall, foloseşte muniţie fabricată în Elveţia, a precizat ziarul. Elveţia restricţionează reexportul acestui tip de material de război către zonele de conflict.

Ziarul a citat un purtător de cuvânt al Secretariatului de Stat elveţian pentru Afaceri Economice (SECO), care a declarat că a primit două solicitări din partea Germaniei privind transferul în Ucraina a muniţiei primită din Elveţia.

“Ambele solicitări ale Germaniei au primit un răspuns negativ, legat de neutralitatea elveţiană şi de criteriile obligatorii de respingere din legislaţia privind materialul de război”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de ziar.

SECO nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Elveţia s-a îndepărtat de practicile anterioare şi a adoptat sancţiunile Uniunii Europene menite să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei, dar a declarat că neutralitatea sa nu-i permite furnizarea de arme în zonele de conflict.

Luna trecută Elveţia a respins cererea Poloniei de a primi arme pentru a ajuta Ucraina vecină.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!