Istorie de succes: Veronica Roșca a deschis primul „coffee to go” din municipiul Edineț

26 Apr. 2022, 13:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
26 Apr. 2022, 13:35 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Veronica Roșca din municipiul Edineț a încercat să aducă cafeaua de calitate înaltă și aromă de neuitat în orașul său natal. Conceptul de „coffee to go”, care este cunoscut în întreaga lume deja de mai mulți ani, a devenit accesibil și la Edineț. Administratoarea SRL Tribum, marca comercială TRIB Coffee, spune că afacerea sa a pornit la sfârșitul anului 2020 și în acest timp a devenit una de succes.

„Suntem primul „coffee to go” din municipiul Edineț. Am pornit de la conceptul de a aduce cafea de calitatea înaltă, preparată după standardele italiene, în orașul nostru”. 

Ideea de afacere a Veronicăi Roșca a apărut ea fiind în concediul de îngrijire a copilului. În timp ce se plimba cu micuțul său prin oraș, nu avea de unde să cumpere o cafea. Necesitatea a creat soluția.

„Am reușit să creăm o comunitate prietenoasă de consumatori de cafea, deși până a începe mereu ni s-a spus că ideea noastră nu are viitor”, mai precizează Veronica. 

Femeia de afaceri din Edineț mărturisește că de la începutul acestui proiect a avut multe nopți nedormite, însă succesul afacerii le compensează.

„Au fost luni întregi în care am lucrat fără zile de odihna și nu simțeam oboseala… Pentru că nu poți să obosești, făcând ceea ce-ți aduce plăcere”.

Istoria de succes a fost realizată cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!