Cum vor fi calculate acum prețurile la carburanți? A fost votată o nouă lege

09 Apr. 2021, 17:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Apr. 2021, 17:20 // Actual //  MD Bani

Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură proiectul care prevede stabilirea de noi norme generale de calculare și aplicare a prețurilor la principalele produse petroliere. La inițiativa deputatului independent Alexandru Oleinic, a fost modificată Legea privind piața produselor petroliere.

Potrivit autorului, amendamentele propuse sunt orientate spre limitarea abuzurilor din domeniu prin crearea în perspectivă a unui mediu economic bazat pe principiile economiei de piață. Modificările aplicate de către Parlament în iulie 2018, la Legea privind piața produselor petroliere, prin care se lăsa la latitudinea importatorilor și comercianților de produse petroliere stabilirea prețurilor, sunt nejustificate, menționează deputatul, scrie realitatea.md.

Inițiativa urmărește asigurarea stabilirii unor prețuri cât mai juste la benzină și motorină, ținând cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts).

Prețurile se vor calcula la I litru, separat pentru fiecare tip de produs și partidă importată. Periodicitatea propusă pentru recalculare este de 14 zile.

În opinia autorului inițiativei, proiectul va conduce la crearea unui mediu concurențial mai echitabil pe piață, în special în raport cu companiile mici, întrucât reglementarea prețurilor va exclude abuzurile potențiale din partea operatorilor mari prin dictarea de facto a prețurilor și respectiv excluderea concurenței neloiale (cu caracteristici de înțelegeri de cartel).

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!