Oportunitate pentru studenți: Serviciul Fiscal de Stat lansează un Program de Stagiu. Cum aplici

29 Apr. 2022, 14:48
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
29 Apr. 2022, 14:48 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) lansează un Program de Stagiu pentru studenți. Astfel, studenții care au abilități de comunicare și lucru în echipă, capacitate de organizare a timpului și realizare a sarcinilor sunt așteptați în echipa SFS. Data limită de depunere a dosarelor este 22 mai curent.

Serviciul Fiscal de Stat oferă studenților oportunitatea desfășurării Stagiului cu posibilitatea angajării ulterioare în câmpul muncii. În acest sens, autoritatea fiscală anunță despre inițierea procedurii de selectare a candidaților pentru participare la stagiul pilot pentru studenții/masteranzii din cadrul instituțiilor superioare de învățământ.

Stagiul va fi bazat pe studii de caz, brainstorming, examinarea cazurilor reale și integrarea în echipele care lucrează la soluționarea cazurilor.

Pentru a participa la stagiu este necesar ca studenții să expedieze CV-ul, copia buletinului, scisoare de intenție și recomandare la adresa de email: cadre@sfs.md în perioada 03 – 22 mai 2022.

  • curriculum vitae (model Europass);
  • copia buletinului de identitate;
  • scrisoare de intenție;
  • scrisoare de recomandare.

Pentru a afla mai multe detalii despre stagiu accesează linkul. După examinarea pachetului de documente depuse, persoanele selectate vor fi contactate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!