Mișcări tectonice la CNPF! Anunț bombă de la tribuna Parlamentului. Se schimbă legea

05 Mai 2022, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Mai 2022, 12:29 // Actual //  bani.md

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) va fi reformată prin reducerea numărului de membri ai Consiliului de Administrație al acesteia.

În cadrul ședinței în plen, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare.

Noua structură și componență a Consiliului de Administrație va fi compusă dintr-un director general și doi directori. Prin urmare deciziile vor fi luate cu un cvorum de minim doi directori din trei.

În opinia autorilor proiectului de lege, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”,  reformarea CNPF va duce la debirocratizarea, simplificarea și eficientizarea în luarea deciziilor de către organul colegial al acesteia, precum și la reducerea cheltuielilor legate de întreținerea instituției.

”În multe țări europene, cu piețe financiare mult mai mari decât cea a Republicii Moldova, asemenea instituții funcționează foarte bine cu doar  trei, cel mult – patru directori ai organului colegial”, a argumentat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba.

Menționăm că, în actuala formă de organizare, Consiliul de Administrație al CNPF are cinci membri, inclusiv președintele.

În data de 9 septembrie 2021, Parlamentul a adoptat hotărârea privind revocarea membrilor Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare: președintelui Valeriu Chițan, vicepreședinților Nina Dosca și Iurie Filip, membrului Viorel Miron. Legislativul a apreciat drept nesatisfăcătoare și lipsită de performanță activitatea membrilor Consiliului de administrație al CNPF.

Pe 7 octombrie, a fost numit un nou vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare – Vitalie Lemne. Pe 21 ianuarie 2022, Cornelia Cozlovschi a fost desemnată membru și președinte al Consiliului de administrație, iar Adrian Gheorghiță – membru și vicepreședinte.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!