Afacerile sunt afaceri: Oligarhul rus Abramovich a vândut celebrul club de fotbal Chelsea unui miliardar american

07 Mai 2022, 14:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mai 2022, 14:20 // Actual //  bani.md

Oligarhul rus Roman Abramovich a vândut celebrul club de fotbal Chelsea lui Todd Boehly pentru 5,2 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

Tranzacţia de 4,25 miliarde de lire sterline (5,25 miliarde de dolari) include o achiziţie de 2,5 miliarde de lire sterline de acţiuni la Chelsea plus 1,75 miliarde de lire sterline pentru investiţii suplimentare în beneficiul clubului, potrivit unui comunicat de vineri care confirmă rapoartele anterioare ale Bloomberg News.

Consorţiul condus de Todd Boehly şi Clearlake Capital a ajuns la un acord pentru a cumpăra Chelsea Football Club, care va face din Chelsea a zecea echipă din Premier League susţinută în totalitate sau parţial de investiţii americane.

Veniturile vânzării vor fi depuse într-un cont bancar îngheţat din Regatul Unit, cu intenţia de a dona 100% din ele unor cauze caritabile, aşa cum a confirmat Abramovich . Va fi necesară aprobarea guvernului britanic pentru ca veniturile să fie transferate din acel cont, a declarat reprezentanţii Chelsea.

Cele 1,75 miliarde de lire sterline care vor fi investite de grupul lui Boehly vor fi direcţionate pentru stadioanele Stamford Bridge şi Kingsmeadow ale clubului, precum şi către echipa sa feminină, academia de dezvoltare a jucătorilor de tineret şi Fundaţia Chelsea, potrivit comunicatului.

Consorţiul care a cumpărat clubul îl include pe omul de afaceri elveţian Hansjoerg Wyss şi directorul executiv al Guggenheim Partners Mark Walter, a informat Bloomberg News. Clearlake Capital va deţine un pachet de circa 61%, conform unei surse apropiate tranzacţiei.

Boehly şi Walter sunt coproprietari ai Los Angeles Dodgers de la Major League Baseball. Grupul nu şi-a declarat oficial membrii sau participaţiile acestora.

Chelsea a fost una dintre cele mai bune echipe ale Europei în ultimii 20 de ani, iar sub Abramovich a devenit campioana europeană a sezonului trecut. În ciuda succesului său pe teren, clubul pierdea în continuare 1,2 milioane de dolari pe săptămână, potrivit lui Kieran Maguire, lector în finanţarea fotbalului la Universitatea Liverpool.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!