IMPORTANT! Anunț de la SV pentru agenții economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale

16 Mai 2022, 16:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
16 Mai 2022, 16:12 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Serviciul Vamal comunică despre crearea grupelor de control interinstituționale în cadrul posturilor vamale interne de control situate pe segmentul transnistrean, formate din angajații Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției, Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, agenții economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale sunt îndemnați să se asigură că dețin toate actele necesare.

Începând cu ziua de mâine, 17 mai curent, grupurile de control comun, vor activa în cadrul posturilor vamale 2200 Rîbnița (PVI), 2220 Rezina pod (PVIC) și 2240 Criuleni 14,18 (PVIC), de luni până vineri, în intervalul orelor 08.00-18.00.

Așadar, agenții economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale sunt îndemnați să se asigure că dețin toate actele necesare și întrunesc toate condițiile pentru livrarea mărfurilor clasificate.

Grupele de control comun au ca scop verificarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204* la livrarea acestora către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, nemijlocit asigurarea unui mecanism de interoperabilitate între autoritățile de supraveghere și control conform competențelor.

Poziția tarifară    Descrierea
7201               Fonte brute și fonte-oglindă (spiegel) în lingouri, blocuri sau alte forme primare;
7202               Feroaliaje;
7204               Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!