Turismul moldovenesc, covidizat de pandemie, începe să dea primele semne de recuperare

06 Iun. 2022, 09:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iun. 2022, 09:53 // Actual //  bani.md

Dintre toate ramurile economiei naționale, turismul a fost cel mai puternic lovit de către pandemia de COVID-19. Sectorul HoReCa, a cărui activitate este bazată în mare parte pe activități turistice, a fost afectat fără precedent. În prezent, după anularea restricțiilor, ramura turismului este într-un proces de recuperare rapidă, iar în 2022 cel mai probabil se va reuși să fie recuperată căderea  provocată de pandemie, a explicat economistul Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „Analize economice”.

Avem și primul record, de 24 de mii de turiști străini, care în mod oficial, organizat, au venit în Republica Moldova. Nu a mai fost vreodată așa ceva. De fapt, recuperarea turismului în Republica Moldova are loc din contul turismului organizat.

Analistul economic a mai afirmat că în 2019, până la pandemie, circa 174 de mii de cetățeni străini au venit Republica Moldova și au stat într-o unitate de cazare, dintre care 19,800 au venit prin intermediul unei agenții de turism. În anul 2020, din cauza pandemiei, numărul lor a scăzut la 29 de mii, iar prin agenții turistice au venit doar 7 mii. În 2021, aproape 70 de mii de străini au venit în Republica Moldova, dintre care 24 de mii, prin intermediul agențiilor de turism, în scop turistic. „La noi recuperarea ramurii turismului are loc în special din contul turismului organizat. În 2021 am avut cel mai mare număr de turiști străini din ultimii 17 ani. După pandemie, avem o recuperare destul de puternică a numărului turiștilor care vor să vină în Republica Moldova”, a afirmat analistul economic.

Expertul a făcut un top al țărilor din care au venit anul trecut cei mai mulți turiști în Republica Moldova. Este vorba de România – 35,1%; de Polonia – 17,3%; Federația Rusă – 15,5%; Ucraina – 11,4%; Italia – 10,1%; Austria – 3,3%; Marea Britanie – 3,2%; Germania – 1,1%; Turcia – 0,4%; Danemarca – 0,3%; alte țări – 2,3%. „Anul 2021 este un an important. Ponderea celor veniți în mod organizat este destul de mare. Tabloul privind profilul turistului care vine în Republica Moldova cred că în anul 2021 este cel mai apropiat de realitate din ultimii ani. anul 2021 este primul an când fiecare a treia persoană care a venit în Republica Moldova a venit în mod organizat”, a spus expertul.

În ceea ce privește moldovenii care au mers în străinătate, Ioniță a făcut un top al țărilor, în mod organizat, prin intermediul agențiilor de turism. Astfel, în Turcia au mers 48,1% dintre moldovenii care și-au organizat o odihnă peste hotare; în Egipt au ales să se odihnească 22,6% dintre moldoveni; în Bulgaria – 16,9%; în Grecia – 3%; în România – 2,2%; în Muntenegru – 1,9%; în Ucraina – 1,8%; în Emiratele Arabe Unite – 0,6%; pe Insulele Maldive – 0,5%; în Federația Rusă – 0,3%; restul țărilor – 2,3%.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!