VIDEO exclusiv: Rânduri kilometrice de camioane, filmate duminică în preajma hotarelor țării

06 Iun. 2022, 16:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iun. 2022, 16:01 // Actual //  bani.md

Rânduri kilometrice de camioane continuă să staționeze în preajma hotarelor țării. Șoferii care transportă mărfuri petrec aproximativ cinci zile până ajung să treacă procedurile de control vamal.

Duminică seara pe unul dintre traseele din țară au fost observate cozi imense de vehicule de mare tonaj. În același timp, pe rețelele de socializare au apărut informații despre faptul că în zona Leușeni staționează mai multe TIRuri.

Problema camioanelor care staționează la vamă nu este una recentă. Încă înainte de războiul din Ucraina timpul de așteptarea pentru a ajunge la controalele de rigoare era de circa 48 de ore, iar după ce au început acțiunile militare a crescut până la cinci zile.

Duminică dimineața Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunța că în posturile vamale din vama română au fost restabilite Sistemele Informaționale, a fost reluat controlul și perfectarea procedurilor vamale. Așadar, cauza rândurilor de ar fi problemele tehnice la sistemele informaționale. Responsabilii din Republica Moldova urmează să desfășoare o conferință la care vor oferi mai multe precizări despre situație.

Infrastructura precară este problema rândurilor de TIRuri de la vama românească, au constatat și jurnaliștii de peste Prut. Aceștia au vizitat săptămâna trecută punctele vamale și informau că angajații fie lucrează lent, fie nu au suficiente echipamente, iar importul produselor în UE necesită controale stricte.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!