Lista pentru premiul Oscar la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional”, extinsă la 15 filme

05 Ian. 2021, 00:14
 // Categoria: Interviu // Autor:  Realitatea.md
05 Ian. 2021, 00:14 // Interviu //  Realitatea.md

Pandemia de COVID-19 a generat numeroase provocări, atât în ceea ce priveşte vizionarea filmelor, cât şi în privinţa procedurilor de votare. Pentru a se asigura că integritatea acestui proces rămâne intactă, comitetul de selecţie preliminară pentru lungmetraj internaţional din cadrul AMPAS va vota printr-o procedură secretă, care va definitiva o listă scurtă de 15 filme provenind din ţări diferite, spre deosebire de anii precedenţi, când aceeaşi listă putea să includă cel mult 10 producţii cinematografice.

În anii precedenţi, votul preliminar se desfăşura în format fizic. În 2021, procesul va trebui să se desfăşoare într-un format virtual, care ridică o serie de îngrijorări suplimentare legate de securitatea procedurii. Ca urmare, Comitetul Executiv pentru film internaţional din cadrul AMPAS nu se va mai întruni pentru a extinde acea listă prin intermediul unor selecţii suplimentare. Consiliul de administraţie al AMPAS a aprobat aceste modificări în timpul unei şedinţe recente.

Din 2008, votul pentru secţiunea de lungmetraj internaţional din cadrul AMPAS se realiza la Los Angeles, în prezenţa reprezentanţilor companiei PricewaterhouseCoopers, care dezvăluiau apoi titlurile filmelor care au primit cele mai multe voturi, în cadrul unei întruniri cu uşile închise a Comitetului Executiv pentru lungmetraj internaţional.

În timpul unor dezbateri de multe ori aprinse, comitetul selecta apoi filmele care urmau să completeze lista scurtă, iar acele pelicule au devenit cunoscute în industria de divertisment sub sintagma „saves” („rezerve”). Filme precum „The Great Beauty”, despre care s-a zvonit îndelung că ar fi deţinut acest statut, nu au fost niciodată verificate de AMPAS pentru a se vedea dacă au fost „rezervate” de către acel comitet în anii trecuţi.

Această procedură a fost adoptată după ce lungmetrajul românesc „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, nu a fost selectat în 2008 pe lista scurtă a premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, deşi câştigase prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în anul precedent.

Noul regulament adoptat în ianuarie 2021 a eliminat „rezervele”, iar primele 15 filme care primesc cele mai multe voturi vor alcătui lista scurtă, ce va fi anunţată pe 9 februarie. Această listă a fost extinsă de la 10 filme care formau până acum lista scurtă. Noua procedură nu lasă astfel nicio „plasă de siguranţă” care ar putea să corecteze eventualele omisiuni apărute în timpul procesului preliminar de votare.

Spre deosebire de celelalte categorii de la Oscar, categoria „cel mai bun lungmetraj străin” nu are o ramură distinctă în cadrul AMPAS care să îi fie dedicată. Diverşi cineaşti şi profesionişti din discipline diferite alcătuiesc Comitetul Executiv, din care fac parte mai multe nume sonore, precum Susanne Bier şi Larry Karaszewski. Comitetul Executiv pentru lungmetraj internaţional este responsabil pentru gestionarea regulamentelor din această categorie şi pentru a determina eligibilitatea filmelor propuse spre nominalizare.

Numărul filmelor candidate este mare în acest an, iar printre ele se află propunerile Danemarcei („Another Round”), Franţei („Two of Us”) şi Mexicului („I’m No Longer Here”). Propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar la categoria „cel mai bun lungmetraj” este documentarul „colectiv”, regizat de Alexander Nanau.

După înregistrarea unui număr record de 93 de propuneri în această secţiune a AMPAS, membrii care s-au înscris pentru a vota lista scurtă la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” vor putea să facă acest lucru în perioada 1-5 februarie. Lista scurtă va fi anunţată pe 9 februarie.

Nominalizările la premiile Oscar din 2021 vor fi anunţate pe 15 martie, iar cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!